România preia mai devreme președinția Consiliului European

România preia mai devreme președinția Consiliului European
Publicat: 27/07/2016, 12:53
Actualizat: 11/10/2016, 13:05

Consiliul European a revizuit marți seară ordinea în care țările membre ale UE vor ajunge să dețină, prin rotație frâiele Consiliului European, iar în urma retragerii Regatului Unit, toate țările vor prelua președinția mai devreme cu șase luni. Asta înseamnă că România va ajunge în fruntea Consiliului European în intervalul ianuarie – iunie 2019.

Decizia vine după ce, săptămâna trecută, Marea Britanie a anunțat oficial că renunță la președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene, pe care ar fi trebuit să o preia în intervalul iulie-decembrie 2017. Premierul britanic, Theresa May, l-a notificat oficial, în cursul unei discuții telefonice, pe liderul Consiliului European, Donald Tusk, cu privire la această decizie, motivând că Regatul va fi foarte prins cu negocierile de părăsire a blocului comunitar.

În replică, Donald Tusk i-a transmis atunci noului prim ministru britanic că dorința sa este realizarea unui „divorț de catifea” între Uniunea Europeană și Marea Britanie. În aceste condiții, ieșirea din UE a Marii Britanii s-ar putea concretiza chiar în perioada în care țara noastră se va afla la conducerea Consiliului European.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”